Ştirile RMphotography

Trei clujeni alpinişti vor duce Romania pe vârfuri

Posted in SOCIAL by RMphotography on 07/08/2011

Trei tineri clujeni vor porni într-o expediţie de două luni în lanţul muntos Himalaya.

Aceasta va începe din 17 august iar scopul sau vizează atingerea a trei vârfuri tehnice,

destul de dificile, dintre care Kusum Kanguru ( de 6.367 metri) care nu a mai fost escaladat de nici un român până acum, iar dintre cei care au încercat doar 12 echipe au avut succes.

Vlad Căpuşan, Lea Urs şi Joco Biro sunt alpinişti cu experienţă.

Ei şi-au propus să atragă atenţia românilor asupra acestui sport care este un concept relativ nou pentru ţara nostră, dezvoltat după ‘90 şi speră să atragă atenţia personelor influente din punct de vedere financiar. Deşi nu vor lucra cu nici o agenţie, costurile expediţiei sunt foarte mari, la fel ca şi eforturile fizice şi economice pe care cei trei alpinişti le vor depune.

“ Relaţia dintre noi trei merge dincolo de alpinism, avem o relaţie şi în viaţa de zi cu zi pentru că în sportul asta ne bazam pe încredere, ne punem viaţa în mâna colegilor de echipă. Când eşti acolo pe munte şi ştii că următorul om pe care îl poţi întâlni e la 5 zile distanţă, depinzi de oamenii de lângă tine!” a mărturisit liderul echipei, Vlad Căpuşan. El mai spune că, pe lângă antrenamentul serios de care depinde o asemenea reuşită, e nevoie să crezi că Dumnezeu e cu tine în ceea ce faci şi să lupţi să supravieţuieşti ca să te întorci acasa la cei dragi.

Partenerii principali ai acestei expediţiei sunt SunGarden (sponsor principal), RMphotography(partener media principal) si AAM Advertising.


De Georgiana Hinoveanu
Foto: RMphotography

2 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Dupa 2 saptamani in care am lucrat la extrema, atat fizic cat si psihic, am ajuns sa finalizam ceea ce probabil multi asteptau. Si mai exact e vorba de spotul de promovare a celor 3 alpinisti despre care ati citit in materialul acesta. […]

  2. Eugen said, on 07/08/2011 at 21:29

    Vlad, iti doresc success tie si la echipa ta, si sa va atingeti scopul, dar sa nu uitati sa veniti inapoi acasa.!!!! 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: